Oh, bun. Am ajuns la limită. Şi cred că deja am şi trecut de ea.
M-am săturat până peste cap să aud : "Nu e bine să fumezi ! Să nu te apuci ." sau " Fumatul dăunează sănătăţii tale ! " sau "O să mori dacă fumezi ! ".
Frate, serios, mi-a ajuns. Ce naiba ? Aud cuvintele astea în fiecare zi.
În primul rând, voi nu vă vedeţi pe voi ? Îmi ţineţi mie lecţii de viaţă şi de sănătate şi voi fumaţi ca turcii. Uau, adulţii ce să zic. Le place să dea sfaturi şi să pună reguli dar ei sunt excluşi.
În al doilea rând, toată lumea moare. Uau, o ţigară, 7 minute mai puţin din viaţă. Ce să zic. Şi dacă în următorul moment te calcă autobuzu' ţigara îi de vină ? Mă laşi :-j . Nu-mi zice că dacă nu fumai mergea maşina mai repede sau te opreai tu şi nu dădea în tine.
Deci deja îs abureli.
Am văzut mulţi părinţi care în faţă spun : " Da i-am spus că dacă vrea poate să fumeze dar nu vrea . " Dar dacă ar afla că copilul lui chiar trage ar face o criză de isterie, ar înjura sau chiar ar pedepsi copilul.
Cred că fiecare ar trebui să se apuce sau să nu la propria iniţiativă. Nu pentru că părinţii spun "Nu !" sau prietenii îl forţează, sau, pentru a impresiona pe cineva.
Încerci o dată când crezi că e timpul. Dacă îţi place continui, dacă nu, nu.
Shadow.