Nu credeam niciodată că o să ajung să iubesc cărţile aşa tare. Niciodată nu mi-aş fi închipuit că voi ajunge să nu pot rezista fără să citesc măcar vreun amărât de capitol la vreun fic. Sau vreo poezie. Când eram mică, niciodată nu am înţeles de ce oamenii mari stăteau ore în şir în biblioteci sau birouri, citind. Nu înţelegeam de ce întotdeauna erau aşa absorbiţi în acele litere ce pe vremea aceea eu le consideram nişte mâzgăleli pe o foaie.
Şi totuşi, acum, simt că înebunesc dacă nu reuşesc să intru într-o zi pe calculator să mai dau pe la ficuri. Sau, dacă nu am o carte bună la îndemână.
Aş putea să mă închid într-o bibliotecă. Să mă transform într-un şoarece cu nasul toată ziua între paginile prăfuite ale unui roman. Sau aş putea să plutesc pe aripile siropoase ale unei poveşti de dragoste. Sau să călătoresc în jurul lumii cu o enciclopedie. Ori să trăiesc suspansul într-o carte de aventuri.
Ce nu poţi să faci când te laşi pe aripile imaginaţiei ?
