Băieţilor ce formează trupa Kramsel, le pot atribui un singur adjectiv. Geniali.
Am avut ocazia să îi cunosc – mai mult sau mai puţin – acum câteva săptămâni, la Mara-Ton Rock, concert organizat în Baia Mare.

La urechile mele a ajuns zvonul că ar fi fost cei mai buni din întreg concertul, conform celor prezenţi.
Kramsel [ gen principal de muzică : Hard Rock ] a fost înfiinţată pe data de 5 iulie 2010, la iniţiativa a trei membrii : Ionuţ Sereş, Vlad Deac şi Cezar Moldovan.
Primul solist al trupei [ Tudor Toduţ ] s-a alăturat ’echipei’ după ce, în cadrul spectacolului de sfârşit de an al Şcolii de Arte Satu Mare a făcut cunoştinţă cu Deac Vlad.
În Ianuarie 2011, trupei se alătură Mîndruţ Bogdan la clape.
Primul baterist al trupei, Tamas Kolcsey, a fost înlocuit în iulie 2011 de către Koka Gabriel, compoziţia trupei schimbându-se odată cu venirea acestuia.
Printre trupele care au inspirat formaţia se numără şi : Bon Jovi, Iron Maiden, Guns N' Roses, Metallica, Queen şi Korn.
Membrii trupei :
- Tudor Toduţ – Voce
- Deac Vlad – Chitară solo
- Ionuţ Sereş - Bass
- Cezar Moldovan – Chitară ritmică
- Koka Gabriel – Tobe
- Mîndruţ Bogdan – Clape
Continuaţi tot aşa, băieţi !
Shadow.